Lucrarea face parte din complexul de monumente integrate în Memorialul Revoluției si a fost realizata si amplasata la 25 de ani de la Revoluția din 1989.
Artistul pleacă de la metafora coloanei fără de sfârşit ca axis mundi, dar ne trimite cu gândul şi la scara dumnezeiescului urcuş, scara raiului şi a înălţării şi a iluminării.Simbolul crucii, stilizând scara, este înscris simetric, obsedant repetativ, pe toate cele patru laturi ale dreptunghiului şi simbolizează numărul copleşitor de vieţi curmate, care au plătit cu moartea actul lor eroic. Simbolul cifrei 7, numărul de cruci înscrise pe fiecare latură, este numărul perfecţiunii divine, a ceva care este desăvârşit, la fel ca în săptămâna creaţiei din Geneză. Victimele revoluţiei din decembrie 1989 sunt în viziunea artistului îngerii care veghează asupra ideii de libertate şi pace.